Mi-e dor de lipsa singuratatii, mi-e dor de lipsa neatingerii, mi-e dor de lipsa neapropierii... Mi-e dor de cuvantul tau, de lipsa mea, de departarea distantei... Mi-e dor!
Si cat de dor este dorul? Cat de amor este amorul? Cat de liniste este linistea?
Cat de absurba e nepasarea! La fel de absurda este si cautarea apropierii. Absurd este gandul meu necurat incetosat de imaginea ta! Absurd este ce scriu, mereu catre altcineva!
Absurd este ca inca mai caut, si inca mai astept, si inca mai visez...
Absurba e tristetea amutita, dar neinlaturata...
In nebunia mea - doar a mea - vad totul la fel ca toti ceilalti, dar tu imi spui ca vad diferit de tine...
Din nelinistea apasatoare generata de mine, caut scaparea tot in mine. Ar trebui sa fie in apropiere! Inca nu o gasesc...
Si stiu... mereu am gasit. M-am saturat sa gasesc!
Cauta-ma tu, dar nu ma gasi! Atunci vei intelege...
Cat de dor este dorul?
Imi merit neputinta... Imi merit privirea goala...
Inca nu am voie sa zambesc! Am gresit. Imi merit disperarea!
Ma merit pe mine...
