Inca o incercare. O incercare a sufletului, a mintii, a gandului, a inimii..., care nu vor sa se dea batute.
Am sufletul plin de atata speranta... si nu stiu incotro s-o indrept. Ma simt de parca mi-as lua zborul, de parca incep a pluti deasupra tuturor, deasupra mea... dar un bolovan mare mi-e legat de ganduri sau de intregu-mi trup si nu-mi pot lua avant...
Atata incantare, si pofta de viata, si dorinta si toate se naruie inainte de a-si atinge punctul maxim, inainte de a se consuma.
Urasc partea asta din viata mea. Am fost de multe ori aici.
Ce bucurie iti poate oferi zborul cand tu de ani intregi doar simti ca poti zbura si nu mai reusesti?
Iarasi piatra e mai grea decat mine. Iarasi ma scufund inainte de a ma bucura de apa si iarasi sunt neputincioasa in fata mea, si impreuna cu mine, si pentru mine, si impotriva mea...
Am mai auzit asta. Si nu m-am crezut. Si nici acum nu cred.
Am atata libertate!... Mi-o ingradesc singura cu acel bolovan imens, caci nu stiu ce sa fac cu ea. La ce-ti foloseste orice ai avea daca nu le gasesti trebuinta?
Ar trebui sa schimb multe, sa-mi dezleg greutatea ce ma tot trage in jos, sau inapoi, sau unde o vrea... numai unde trebuie nu. Sau poate nici n-ar trebui sa o dezleg. Suficient sa fie sa o iau cu mine si sa invat sa o duc?
Ar trebui poate sa nu mai privesc mai departe decat pot ajunge. Caci am vazut atatea orizonturi si toate sunt asa departe!
Ar trebui poate sa invat ca ceea ce am este tot ce pot avea vreodata.
Sau poate mi-ar fi de ajuns sa plec pur si simplu in lume, sa uit de toate, sa-mi gasesc locul in care mi-ar fi permis sa zbor. Deasupra mea...
Si as porni cu totul intr-o noua directie, si mi-as schimba cursul vietii, si gandurile, si drumurile pe care as pasi, si lucrurile pe care le-as atinge, si soarele pe care l-as vedea... De unde sa incep?
Ca sa pot pleca undeva, ar trebui sa vad mai intai drumul...
