Cristalizarea, cum a numit-o Stendhal, se formeaza treptat, cu suisuri si coborasuri, pana in momentul in care atinge apogeul. Prima cristalizare, a doua cristalizare... si se transforma intr-o mare iubire. Iubire care depaseste absolutul.
Cum ar putea o relatie care merge perfect de la inceput sa se transforme intr-o mare dragoste? E imposibil. Putem vorbi doar de o asa-numita dragoste "domestica", fireasca, relaxanta, de lunga durata si cumva incompleta. Putem vorbi de afectiune.
Putem vorbi de o dragoste suprema? Cand simtim ca nu mai putem de atata iubire? Cand subiectul iubirii noastre creeaza diversiuni, incertitudini, neliniste, dar si ofera o mare dragoste. Pe fondul unei drame se poate naste o mare dragoste. Un context pe care noi sa-l simtim ca o drama.
Lipsa unui semn de la el, disparitia brusca atunci cand totul merge perfect, teama de a pierde, dorul, alta femeie, neincrederea in el sau in tine, dorinta, ideea de interzis, romantismul... Toate impreuna duc la o mare iubire. Si durerea e asa mare! Iar romantismul asa dulce! Si clipele de iubire sunt memorabile!
Cand apare declinul? Cand se stinge tot? Te trezesti intr-o zi dandu-ti seama ca acele clipe de fericire sunt infinit mai putine decat clipele de nefericire. Faci un fel de inventar. O lista. Si acea lista e dezechilibrata. Pentru fiecare moment de durere ar trebui sa gasesti un corespondent in cealalta parte a paginii. Un moment de fericire la fel de intens.
Iti dai seama in schimb ca ai tot asteptat. Si ai mai astepta... daca ai avea ce sa astepti, de la cine sa astepti. Ai asculta daca ai fi auzita. Ai oferi daca din cand in cand ai si primi. Ai rasturna muntii pentru o clipa de iubire, daca acea clipa de iubire ar fi suficienta; daca ar putea sterge tot ce nu a fost frumos.
Nimeni nu poate sterge cu buretele ceea ce singur a facut, cu sau fara buna stiinta, cu sau fara intentie. Pentru ca oamenii nu uita. Doar ingroapa atat timp cat exista suficienta tarana. Nu poti ingropa un sentiment viu si puternic. Ar iesi mereu la suprafata.
Si nu poti astepta ca altul in urma ta sa schimbe tot. Fiecare e responsabil de ceea ce face, ce simte si ce sentimente creeaza. Fiecare are locul sau. De asta este iubit sau nu. Pentru ca merita acest lucru. Pentru ca singur si l-a castigat.
Durerea se transforma in dragostea si dragostea in durere, la fel cum frumosul se naste din durere.
Afectiunea nu se transforma in nimic. Doar dureaza sau se stinge.
Si oricat de mult ar durea, iubiti!
Dar nu va umiliti si nu va irositi energia! Va este necesara pentru urmatoarea mare iubire.
