Mere din belsug...pentru privitori?

Ma trezesc dimineata in acelasi ritual. Nu m-a plictisit pana acum. N-o sa ma plictiseasca nici de acum incolo. O sa vina o zi in care timpul n-o sa ma mai lase sa-mi invalui gandurile in mirosul matinal de coffee. Departe de mine acea zi... imi place sa cred.
Si acea ora numai a mea, citind stirile zilnice, verificand e-mail-ul, zambind larg unui prieten pe mess, savurand cafeaua ce nu vreau sa se termine...lasa timp gandurilor sa se plimbe. Nimic rau in asta. Numai ca acele ganduri...nu sunt neaparat si luminoase. Oare de ce ma invalui singura in ceea ce nu-mi place? Ai putea spune ca e o doza considerabila de paranoia, alteori de masochism sau...nu stiu.
E doar intuitie. O am din belsug. Si mai e experienta ghinionului ce ma inconjoara in orice imi doresc mai aprins.
Caci daca vreau un mar, ajung la pomul plin de mere. Le admir, intind mana si...nu ajung. Sunt prea mica.
Si daca sunt intr-o livada, merg la un alt pom. Si iar, si iar....Pana culeg marul care s-a lasat repezit in palma mea... Ghinion! E stricat. Sa il pastrez? Sa-l curat? Sa-l arunc? E marul pe care am reusit sa-l culeg, totusi... Dar va da roade el vreodata?
M-ar fi multumit mai mult daca n-as fi putut patrunde in livada? N-as fi stiut ce fel sunt merele de aproape, inrosite de soare, batute de ploaie si culese de cei harnici, sau ambitiosi, sau norocosi...

Beyond Flesh And Blood

Auzisem la cineva odata cum ca - scuza-mi exprimarea - "sotul si sotia sunt doar rude de...cur". Atunci m-a surprins intr-un mod nu tocmai placut. Acum cred ca e total eronat.
Cei mai multi dintre noi, daca nu chiar toti considera ca legatura de sange e cea mai importanta. Poate au dreptate. Dar strict in aceasta lume. Oare nu auzim de atatea ori cum ca viata de dupa, daca intr-adevar exista, este cea reala si cu adevarat importanta? Si oare dupa moarte nu sufletul este cel care-si continua existenta?
Stabilim de la bun inceput ca exista legaturi de sange si legaturi de suflet. Uneori se suprapun, dar de multe ori nu. Vorbesc de legaturi profunde. Si mai stabilim ca exista continuitatea sufletului de dupa moartea trupului. Ipotetic.
Pentru o sora, un frate sau un parinte simtim mai mult datorita unei obligatii induse. Iar traiul in familie nu e neaparat cel mai fericit sau la un nivel profund. Si nu se creeaza neaparat o legatura spirituala. Doar suntem nevoiti sa convietuim o buna parte din viata.
Cei care au norocul sa-si cunoasca sufletul pereche (nu am auzit de trupul pereche nicicand) creeaza o legatura puternica la nivel afectiv, spiritual. Oare dupa moarte nu tocmai aceasta legatura va continua sa infloreasca?
Vreau sa mai evidentiez un aspect. Este clar ca moartea inseamna moartea trupului, iar sufletul va trece intr-o noua existenta. Si rudele de sange care nu au ajuns la o cunoastere profunda reciproca...cum se vor recunoaste in acea existenta? Caci nu va mai fi trupul ca punct de reper. Pe cand legatura de suflet va permite recunoasterea si continuarea a ceea ce au inceput aici.
Si ma intreb daca nu cumva cei care nu si-au gasit perechea, oare nu o vor gasi dupa dupa viata terestra? Pentru ca in noua existenta nu vor mai fi nici placuta infatisare a trupului, nici banii, nici familia si nici alti factori care impiedica nasterea iubirii. Doar sufletul, ce va lua forma cunostintelor si experientelor acumulate aici, a personalitatii, caracterului si a posibilitatii sale de a simti.
Sotul si sotia sunt ingropati impreuna. Tocmai pentru ca se considera ca ei vor continua sa traiasca impreuna. Dar cred ca acest aspect este posibil doar daca ei au ajuns la o legatura profunda si sincera.
Ma intreb ce se intampla cu sufletele pline de ura, rea-vointa si mult negativism. Vor hoinari in singuratate, indepartati de celelalte suflete?

Ce se intampla cu sufletele nou-nascutilor care mor? Pentru ca ei...nu au nici o legatura creata, nici maturitatea spirituala. Vazusem candva cateva secvente dintr-un film in care copiii pana la o varsta de 1, 2, 3 ani pot gandi, simti, actiona la nivel spiritual inalt, trupul fiind cel care infraneaza activitatile. Si asta datorita experientelor dintr-o viata anterioara. Apoi se produce brusc stergerea din memorie a tot si inceperea unei noi vieti. Dar pentru a fi de acord cu asta ar trebui sa credem in reincarnare.
Si referitor la post-ul anterior...Da! Ne nastem singuri, traim singuri...pana la cunoastearea sufletului ce ne tot inalta.