Wednesday, September 20, 2006

Mere din belsug...pentru privitori?

Ma trezesc dimineata in acelasi ritual. Nu m-a plictisit pana acum. N-o sa ma plictiseasca nici de acum incolo. O sa vina o zi in care timpul n-o sa ma mai lase sa-mi invalui gandurile in mirosul matinal de coffee. Departe de mine acea zi... imi place sa cred.
Si acea ora numai a mea, citind stirile zilnice, verificand e-mail-ul, zambind larg unui prieten pe mess, savurand cafeaua ce nu vreau sa se termine...lasa timp gandurilor sa se plimbe. Nimic rau in asta. Numai ca acele ganduri...nu sunt neaparat si luminoase. Oare de ce ma invalui singura in ceea ce nu-mi place? Ai putea spune ca e o doza considerabila de paranoia, alteori de masochism sau...nu stiu.
E doar intuitie. O am din belsug. Si mai e experienta ghinionului ce ma inconjoara in orice imi doresc mai aprins.
Caci daca vreau un mar, ajung la pomul plin de mere. Le admir, intind mana si...nu ajung. Sunt prea mica.
Si daca sunt intr-o livada, merg la un alt pom. Si iar, si iar....Pana culeg marul care s-a lasat repezit in palma mea... Ghinion! E stricat. Sa il pastrez? Sa-l curat? Sa-l arunc? E marul pe care am reusit sa-l culeg, totusi... Dar va da roade el vreodata?
M-ar fi multumit mai mult daca n-as fi putut patrunde in livada? N-as fi stiut ce fel sunt merele de aproape, inrosite de soare, batute de ploaie si culese de cei harnici, sau ambitiosi, sau norocosi...

No comments: