Pierduta in ganduri. Pierduta in mintea-mi tulbure de multe ori.
Pierduta printre atatia oamenii care habar nu au pe unde ratacesc.
Pierduta in gandurile tale uitate care revin cand mai zbarnaie telefonul.
Pierduta intr-un oras prea mare pentru a ma regasi pe mine si prea mic pentru visurile mele.
Pierduta intr-un birou plin cu hartii, in zumzetul colegilor, al clientilor...
Pierduta intr-o camera mica si goala... tot nu ma regasesc.
Pierduta in tacerea ta, un simplu trecator care nici macar monologul sufletului meu apasat nu mai aude.
Pierduta in sansele care au trecut pe langa mine, prin mine si eu nu le-am vazut.
Pierduta in vacante neavute sau ratate, in melodii ce ma duc in vacanta mult asteptata, in dimineti timpurii si obosite, in agitatia inceata...
De ma voi regasi, unde voi fi?
De ce nu ai strigat suficient de tare? Poate asa te-as fi auzit si eu.
De ce nu m-ai lovit cu putere? Poate asa te-as fi vazut...
De ce doar ai trecut? Unde te grabeai de un popas ti-ar fi intarziat sosirea?
...
Gresesc atat de mult! Dar nu e nimeni care sa-mi spuna sa ma opresc. Nu ma cearta nimeni. Si nu ma invata ca nu asta e calea pe care trebuia sa pasesc. Nu e nimeni care sa-mi spuna ca se poate si altfel. Nu e nimeni care sa-mi dea parul dupa ureche atunci cand imi intra in ochi. Nu e nimeni care sa ma intrebe daca mi-e bine sau daca sunt fericita.
Nu e nimeni care sa caute fericirea cu mine, care sa fie fericit cu mine.
Nu e nimeni care sa ma invite pe o patura, in miez de noapte, pentru a mai privi stelele si pentru a ne bucura de atingerea suava a vantului.
Nu e nimeni care sa ma faca sa rosesc, sau sa rad, sau sa plang.
Nu e nimeni care sa-mi arate ca traiesc!
