Nu aud nimic, niciun cuvant, nicio frantura. Simt doar forta cuvintelor care se adancesc pe intregul meu trup. Simt umbra sunetului luat si purtat de glasuri nedeslusite.
Nu reusesc sa vad vreo rana. Simt doar durerea ascutita care ma pune la pamant. Si o ignor. Se razvrateste si ma apasa tot mai mult. Incep sa fug. Ma urmareste, ma inconjoara, imi rade-n fata. Si daca ma pun totusi la pamant? Pana la urma, nu vreau decat s-o fac sa dispara.
Ma incolteste imediat. Si-mi aminteste ca am facut un pact. Ea ma sugruma, iar eu o las sa doara.
Nu va pleca. Nu e durerea cea care tre sa moara. Se va hrani cu sufletu-mi firav, va sfasia mai mult si tot mai mult. E trupul cel care va trebui sa doara. Se va hrani cu ea, o va cuprinde toata. O va simti in orice-ncheietura.
Iar tu, Tacere, te vei asterne lin. Vei rupe urletele-n mii si mii de bucatele. Le vei imprastia in vant, spre glasuri infinite, le vei indeparta tacand si vei lasa durerea sa se impreuneze cu al meu trup, facand tot una.
Iar cand durerea isi va chema durerile, am fi tot una si le-as primi cu drag.
Dar goala-mi e privirea, ea inca ma-nconjoara. Nu reusesc sa o privesc in ochi. Tintita la pamant, o rog sa fie blanda. O rog sa ma atinga incet si doar incet. O rog sa-mbratiseze intai si-apoi sa doara, dar ea se-nfinge tare, cu pofta, cu nesat. Iar pielea-mi e firava, si mainile ma dor. Mi-acopar pieptu-ntai, ea totusi se strecoara. Parea nehotarata, dar inca ma omoara.
Tacere asurzita! Let it go...
http://www.youtube.com/watch?v=8UVNT4wvIGY
No comments:
Post a Comment