Departe de mine gandul de a marturisi ceva...Ceva ce am uitat. Departe de mine gandul de a uita ce iti marturisesc acum si oricand. Departe de mine gandul de a uita amintirile ce se inlantuie in jurul meu, in mine, in ochii gandurilor mele. Departe de mine tot ce nu am inteles nicicand, iluzia de a le fi inteles. Departe de mine sufletul curat pangarit de soaptele tale, lovit de ideile tale perpetue, alinat de recele-ti suras din colt in colt. Departe de mine zambetul tradator si toate panzele ce le creeaza. Departe de tine gandul meu. Departe de tine simitirea-mi ce se inalta, si coboara, si se tot inalta. Mult prea indepartata. Departe de tine firele de praf ce se aduna si nu poti sa le spulberi. Aproape de mine sunt eu.
Mereu prima intalnire. Mereu aceleasi discutii de inceput, doar alti parteneri de discutii. Si privesti pe cel din fata ta fara a sti ce sa mai spui. Prea multe prime intalniri!
Ai invatat ca e mai bine sa nu spui prea multe despre tine. Si e grozav ca reusesti. Si te trezesti intr-o discutie lunga si al naibii de plictisitoare despre fostele sale relatii, despre ascensiunea sa fastuoasa de la liceu la facultate sustinuta cu entuziasm de ai sai parinti, cum ca dupa ce va termina studiile mama si tata ii va oferi o casa,
o masina, o afacere... Si te mai incanta cu cate un compliment cam dulce si cam ipocrit. Dar dupa el, acesta da bine.
Mai tarziu esti rugata sa povestesti despre tine. Ce ai putea sa spui? Tot relatii? Tot facultate? Tot mama si tata? Caci intrebarea lui nu e deloc clara. Dar tu te sustragi discret spunand ca ai putea spune foarte multe despre tine, nu stii ce l-ar interesa. El e cam debusolat. Mai simplu e sa inceapa sa vorbeasca tot el :)
Si daca nu vorbesti despre ce am scris mai sus, incepi sa comentezi muzica, artistii, filmele, putina barfa si cam asta e tot.
Cand parca ai gasit pe cineva cu care sa vorbesti si despre lucruri profunde, interesante, subiectele sunt prea sensibile si discutia poate degenera de la contrazicere la cearta. Si se cam duce prima intalnire. Se duc si celelalte, ca doar nu ai fost de acord cu el.
Si mergi la prima intalnire. Iar si iar. Pana ajungi sa nu mai stii cine esti de fapt.
E aproape 10:00. Aud, ca prin vis, Jokero. Nu e un vis. Doar telefonul care suna zgomotos. Mainile grabite il gasesc, in sfarsit. Ochii imi sunt inca inchisi. Cineva isi anunta vizita matinala. Nu pot sa refuz. Nu stiu daca as fi vrut sa refuz.Stiu ca mai am vreo 10 minute pana sa ajunga, deci repede la baie. Apa inca rece reuseste sa ma trezeasca. Se pare ca a ajuns mai repede sau eu m-am miscat prea incet.Mmmm...trandafirii rosii imi lumineaza fata. Se poate citi nedumerirea. Am reusit, totusi, sa spun un merci. A parut asa sec. Eu stiu ca nu era asa.Cateva ore de discutii, amintiri ce nu mai trebuie rascolite, un masaj prelung la talpi, o cola si multe tigari... Frumoasa dimineata! Sunt totusi cateva ore in care incerc sa deslusesc vreun inteles. Nu inteleg nimic. Poate ca nici nu trebuie. Se nasc noi intrebari. Imi dau seama ca e mai bine sa nu raspund.O relatie mult prea lunga, cu mult prea multe pauze, care s-a terminat mult prea tarziu. O relatie care si-a lasat amprenta puternic si vad asta in fiecare clipa. Dar ma stapanesc. Se pare ca autocontrolul si-a gasit locul lui.Trece si vizita. Si daca tot nu mai vreau sa raspund, imi spun ca meritam acele flori. Da, le merit!Parca totusi nu ma pot bucura de ele. Zambesc, dar sters. Le privesc si se ofilesc mult prea timpuriu. Ca de fiecare data.
