E aproape 10:00. Aud, ca prin vis, Jokero. Nu e un vis. Doar telefonul care suna zgomotos. Mainile grabite il gasesc, in sfarsit. Ochii imi sunt inca inchisi. Cineva isi anunta vizita matinala. Nu pot sa refuz. Nu stiu daca as fi vrut sa refuz.
Stiu ca mai am vreo 10 minute pana sa ajunga, deci repede la baie. Apa inca rece reuseste sa ma trezeasca. Se pare ca a ajuns mai repede sau eu m-am miscat prea incet.
Mmmm...trandafirii rosii imi lumineaza fata. Se poate citi nedumerirea. Am reusit, totusi, sa spun un merci. A parut asa sec. Eu stiu ca nu era asa.
Cateva ore de discutii, amintiri ce nu mai trebuie rascolite, un masaj prelung la talpi, o cola si multe tigari... Frumoasa dimineata! Sunt totusi cateva ore in care incerc sa deslusesc vreun inteles. Nu inteleg nimic. Poate ca nici nu trebuie. Se nasc noi intrebari. Imi dau seama ca e mai bine sa nu raspund.
O relatie mult prea lunga, cu mult prea multe pauze, care s-a terminat mult prea tarziu. O relatie care si-a lasat amprenta puternic si vad asta in fiecare clipa. Dar ma stapanesc. Se pare ca autocontrolul si-a gasit locul lui.
Trece si vizita. Si daca tot nu mai vreau sa raspund, imi spun ca meritam acele flori. Da, le merit!
Parca totusi nu ma pot bucura de ele. Zambesc, dar sters. Le privesc si se ofilesc mult prea timpuriu. Ca de fiecare data.
No comments:
Post a Comment