E greu sa-ti gasesti curajul de a spune ce simti, ce crezi asa dintr-o data. E greu sa-ti faci ordine in ganduri si mai ales sa decizi. Si crezi ca nu vei spune niciodata, desi simti mereu nevoia de a spune. Dar stii ca nu trebuie sa spui...
Si te trezesti dintr-o data spunand, cu voce tare, ceea ce simti, nestiind daca te vei face auzit, sau inteles, sau macar privit... Si te trezesti spunand lucruri pe care nu credeai ca le vei spune vreodata. Te simti usurat, nu-i asa? Si totusi vinovat. Vinovat fata de tine mai ales. Doar ti-ai spus ca nu vei scoate un cuvant. Dar o spui intr-un alt mod, in modul tau, sperand ca nu vei fi inteles pe deplin. Si totusi iti doresti sa te faci inteles...
Ai spus oare persoanei care trebuie? Ai spus-o cum trebuie? Ce mai lipsea?
Nu lipseste nimic. Trebuia sa te faci auzit tie insuti. Atat!
Te-ai gandit la tine si doar la usurinta pe care ai fi putut-o avea dupa ce ai fi avut spus.
Nu te-ai gandit la cel caruia aveai sa-i spui. Nu te-ai gandit la cum va primi cele spuse, daca este sau nu pregatit, daca e ceea ce ii trebuie sau vrea sa auda sau daca doar are nevoie de asta. Nu te-ai gandit la ce reactie ar putea avea pentru ca tu nu vroiai nicio reactie.
Nu te-ai gandit daca e bine, daca trebuie...
In lumea gandurile totul pare altfel, simtim altfel, vedem altfel, iubim altfel. As putea spune mai frumos.
Dar suntem guvernati de tot ce este fizic si de ceea ce generam prin cele spuse sau gandite de noi...
As vrea sa ma pot face inteleasa, nu reusesc sa explic mai bine de atat.
Stiu, in schimb, ca am spus si eu, negandindu-ma decat la mine, cuvinte pe care celalalt nu stiu daca ar fi vrut sa le auda. Imi pare rau!
Am inteles acum. Nu suntem pregatiti sa auzim mereu, chiar daca sunt doar cuvinte frumoase.
No comments:
Post a Comment