Friday, May 11, 2012

in genunchi...in fata lui

Am vrut sa scriu. Si iarasi m-am oprit. M-am indepartat crezand ca ma apropii.... Nici nu stiu unde ma aflu. Cum am ajuns aici?
Simteam cum ma apropii. Si ma apropiam... A fost suficienta o adiere ca sa ma trezesc. Si acum nu stiu unde ma aflu.

Ii aud pe toti tipand, desi ei doar soptesc. Sau poate nu spun nimic...
Ma aud pe mine tipand, desi nu reusesc sa-mi transform gandurile in cuvinte. Ma aud tipand si mai tare, caci nu reusesc sa transform ceea ce simt in sentimente...
Si o iau la fuga. Si fug, inca mai fug. Imi mai trag sufletul din cand in cand, si trag cu ochiul in urma. Naluci ce ma bantuie inca. Imi amintesc si ma sperii. Ma sperii de nu ma mai pot tine pe picioare.
Dar mie nu-mi este frica de nimic... De nimic in afara de mine!!!!! Da, ma tem teribil de mine, si de ceea ce port inca in spate, de ceea ce devine din ce in ce mai greu... Mi-e frica de ceea ce porti tu in spate. Nu pentru ca n-as sti ce e. Dar devine tot mai greu!!! Prea greu.... As mai lasa ceva in urma, de as sputea...

Eu cu mine si ma pierd in ochii mei. In sfarsit mai inteleg ceva. Macar de n-as fi inteles!!! Si-as vrea sa fug din nou, sa nu mai vad pe nimeni, caci vad prea mult fara sa-mi fie aratat, sa nu mai aud, caci aud ceea ce inca nu e rostit si sa nu mai vorbesc, caci spun ceea ce n-ai vrea sa auzi.

Ma vad! Pe mine si trecutul meu. Din ce in ce mai lung. Nu vrea inca sa se opreasca. Ma trage de maini, de picioare, se lupta pentru a ma sfasia... 
Si-as fi crezut ca frica e de necunoscut, de ziua de maine. As fi crezut asta pana azi... Cate minciuni imbrobodite pentu a ne da forta de a merge mai departe! Minciuni pentru a nu ne tine pe loc. Minciuni ce nu ne lasa sa scapam de toata aceasta frica...
Macar de-ai intelege! Caci eu astazi am inteles. 
In loc sa-mi tarai trecutul pe langa mine, impiedicandu-ma de el la nesfarsit, ma chinui sa-l iau in spate, sa-i simt toata greutatea... sperand ca intr-o zi voi sti sa-l cantaresc mai bine, voi sti sa aleg si, incetul cu incetul, sa mai arunc din toata greutatea ce ma doboara. Sa arunc cu asa o forta pentru a nu ramane nici macar pulberea!!!!
Si am sa-l simt apasandu-mi tot corpul si am sa-l privesc in ochi ca pe un animal de prada si am sa invat sa-l sfasii inainte de a o face el...

Ma vad! Ma vad in intregime si ma invart in jurul meu. De-as ameti si de-as ramane doar cu euforia...

No comments: