nimeni nu e prieten

Nu-ti e prieten.

Nu e asa ca asta ai crezut mereu?! Barbatul de langa tine... Mereu l-ai vazut om de vaza in viata ta, personajul principal.
El a fost. Motivul tuturor zambetelor tale, subiectul tuturor gandurilor tale, miezul nestricat al tuturor visurilor tale.
Dar nu e. Nu a fost niciodata.
Ai crezut ca atunci cand iti da un sfat, o face gandindu-se la binele tau. Ai crezut ca atunci cand iti ia o floare, o face ca sa te vada fericita. Ai crezut ca atunci cand te imbarbateaza, o face pentru ca vrea sa te vada reusind. Si ai crezut ca atunci cand iti e alaturi la greu, o face pentru ca vrea ca tu sa fii bine.
Ce dezamagire! Nu a fost niciodata asa. Nu-ti este prieten si nici nu ti-a fost.
Tot ce a facut, a fost pentru binele lui. In toate felurile.
Si ai sa-mi spui ca da, e normal. Fiecare trebuie sa se gandeasca la binele propriu.
Si unde e atunci iubirea? Toata acea iubire? Unde e prietenia? Unde doarme uitata perechea sufletului tau? In care act de egoism? Se va trezi vreodata?
.................................
M-ai tinut de mana si ai spus ca suntem bine. M-ai tinut de mana si ai spus ca ma iubesti.
M-ai luat in brate si.... m-ai azvarlit mai departe decat puteam ajunge singura.
Binele meu nu era si al tau. 
Nici nu stim binele ce e. Dar ne agatam de drama.
Si o transformam intr-o imensa praprastie intre noi.
.................................
Cata dezamagire! 
Nu-ti e prieten. A plecat lovind pamantul si aruncand in tine cuvinte nemairostite pana acum.
Te-ai gandit la asta aseara inainte sa adormi?! Te vei gandi la asta in aceasta seara inainte de te forta sa mergi sa dormi.
Te vei gandi la asta si maine cand te vei trezi. Te vei mai gandi...nici tu nu stii cat. 
Pana vei intelege ca nimeni nu e prietenul nimanui.

silence

Atata liniste... in toata aceasta nestapanita galagie.
Nu aud nimic, niciun cuvant, nicio frantura. Simt doar forta cuvintelor care se adancesc pe intregul meu trup. Simt umbra sunetului luat si purtat de glasuri nedeslusite.
Nu reusesc sa vad vreo rana. Simt doar durerea ascutita care ma pune la pamant. Si o ignor. Se razvrateste si ma apasa tot mai mult. Incep sa fug. Ma urmareste, ma inconjoara, imi rade-n fata. Si daca ma pun totusi la pamant? Pana la urma, nu vreau decat s-o fac sa dispara.
Ma incolteste imediat. Si-mi aminteste ca am facut un pact. Ea ma sugruma, iar eu o las sa doara.
Nu va pleca. Nu e durerea cea care tre sa moara. Se va hrani cu sufletu-mi firav, va sfasia mai mult si tot mai mult. E trupul cel care va trebui sa doara. Se va hrani cu ea, o va cuprinde toata. O va simti in orice-ncheietura.
Iar tu, Tacere, te vei asterne lin. Vei rupe urletele-n mii si mii de bucatele. Le vei imprastia in vant, spre glasuri infinite, le vei indeparta tacand si vei lasa durerea sa se impreuneze cu al meu trup, facand tot una.
Iar cand durerea isi va chema durerile, am fi tot una si le-as primi cu drag.
Dar goala-mi e privirea, ea inca ma-nconjoara. Nu reusesc sa o privesc in ochi. Tintita la pamant, o rog sa fie blanda. O rog sa ma atinga incet si doar incet. O rog sa-mbratiseze intai si-apoi sa doara, dar ea se-nfinge tare, cu pofta, cu nesat. Iar pielea-mi e firava, si mainile ma dor. Mi-acopar pieptu-ntai, ea totusi se strecoara. Parea nehotarata, dar inca ma omoara.
Tacere asurzita! Let it go...

http://www.youtube.com/watch?v=8UVNT4wvIGY

iluzii si deziluzii

Iluzii. Par noi, cand de fapt sunt aceleasi. Au acelasi inceput. Acelasi sfarsit. Se nasc si cresc... Apoi se prabusesc dintr-o data. Doar momentele sunt diferite.

Deziluzii. Pentru ca nimic nu e asa cum pare. Pentru ca iluziile sunt prea frumoase si totusi ireale. Pentru ca imi place sa ma prabusesc uneori. Pentru ca imi place senzatia creata de iluzii...

Aceleasi visuri create si recreate, aceleasi asteptari, doar de la alti oameni. Si totul se repeta.... Se tot repeta pentru ca niciunul din ele nu s-a indelinit.

Aceleasi greseli purtate dupa noi, repetandu-se la nesfarsit, caci suntem prea slabi pentru a le lasa undeva deoparte. 

Aceleasi dureri si de aceeasi intensitate, ce par de fiecare data mai puternice doar datorita timpului....

Aceleasi minciuni innodate in felurite moduri spuse doar de altre persoane.

Un moment de liniste. Caci in tot acest haos e nevoie doar de putina speranta. Si-apoi din nou.

Iluziile ne ajuta sa crestem, ne fac puternici, ne pot purta departe... dar nu pentru mult timp.

Si timpul. Ce uneori pare ca sta. Acel moment de absenta ce da impresia ca nimic nu s-a schimbat. Da impresia...

Acelasi zgomot puternic ce uneori pare ragusit. E doar din cauza ploii... 

Negru. Caci defineste cel mai bine. Dar si mai mult reuseste sa acopere detaliile. Ramane doar o pata mare si neagra. Si umbre.

Umbrele ce se tot joaca in timp ce tu le izgonesti. Dar ele nu pleaca. Ascunse doar dupa marea ta neagra.

Capcane pentru care incerci sa invinovatesti pe oricine altcineva. Dar ti le pui singur. 

Judecati. Caci altii sunt mai buni decat tine. Si sigur ei stiu asta, Doar tu ii privesti speriat, ofensat, infuriat...

Dar e iertarea. In acelasi moment de liniste iti spui ca te ierti.... Momente false.

Ocupatia. Caci ea iti creeaza momentul tau de liniste. 

Dar totul e la fel. Trairi fara nicio noima. Dar tu le dai un sens...

in genunchi...in fata lui

Am vrut sa scriu. Si iarasi m-am oprit. M-am indepartat crezand ca ma apropii.... Nici nu stiu unde ma aflu. Cum am ajuns aici?

Simteam cum ma apropii. Si ma apropiam... A fost suficienta o adiere ca sa ma trezesc. Si acum nu stiu unde ma aflu.

Ii aud pe toti tipand, desi ei doar soptesc. Sau poate nu spun nimic...

Ma aud pe mine tipand, desi nu reusesc sa-mi transform gandurile in cuvinte. Ma aud tipand si mai tare, caci nu reusesc sa transform ceea ce simt in sentimente...

Si o iau la fuga. Si fug, inca mai fug. Imi mai trag sufletul din cand in cand, si trag cu ochiul in urma. Naluci ce ma bantuie inca. Imi amintesc si ma sperii. Ma sperii de nu ma mai pot tine pe picioare.

Dar mie nu-mi este frica de nimic... De nimic in afara de mine!!!!! Da, ma tem teribil de mine, si de ceea ce port inca in spate, de ceea ce devine din ce in ce mai greu... Mi-e frica de ceea ce porti tu in spate. Nu pentru ca n-as sti ce e. Dar devine tot mai greu!!! Prea greu.... As mai lasa ceva in urma, de as sputea...

Eu cu mine si ma pierd in ochii mei. In sfarsit mai inteleg ceva. Macar de n-as fi inteles!!! Si-as vrea sa fug din nou, sa nu mai vad pe nimeni, caci vad prea mult fara sa-mi fie aratat, sa nu mai aud, caci aud ceea ce inca nu e rostit si sa nu mai vorbesc, caci spun ceea ce n-ai vrea sa auzi.

Ma vad! Pe mine si trecutul meu. Din ce in ce mai lung. Nu vrea inca sa se opreasca. Ma trage de maini, de picioare, se lupta pentru a ma sfasia... 

Si-as fi crezut ca frica e de necunoscut, de ziua de maine. As fi crezut asta pana azi... Cate minciuni imbrobodite pentu a ne da forta de a merge mai departe! Minciuni pentru a nu ne tine pe loc. Minciuni ce nu ne lasa sa scapam de toata aceasta frica...

Macar de-ai intelege! Caci eu astazi am inteles. 

In loc sa-mi tarai trecutul pe langa mine, impiedicandu-ma de el la nesfarsit, ma chinui sa-l iau in spate, sa-i simt toata greutatea... sperand ca intr-o zi voi sti sa-l cantaresc mai bine, voi sti sa aleg si, incetul cu incetul, sa mai arunc din toata greutatea ce ma doboara. Sa arunc cu asa o forta pentru a nu ramane nici macar pulberea!!!!

Si am sa-l simt apasandu-mi tot corpul si am sa-l privesc in ochi ca pe un animal de prada si am sa invat sa-l sfasii inainte de a o face el...

Ma vad! Ma vad in intregime si ma invart in jurul meu. De-as ameti si de-as ramane doar cu euforia...

In cautarea FERICIRII

"Chi non si ritiene felicissimo è infelice, anche se è padrone del mondo." (Lucio Anneo Seneca)

Toti cautam fericirea. Nu suntem in stare sa o definim, dar o cautam. Zi de zi, o intreaga viata.

Multi romani au plecat si inca mai pleaca din Romania. Eu m-am mutat intr-o alta tara. Si nu mi-a cerut-o nimeni. 

Ai spune ca pleaca pentru ca nu isi pot creste copiii, sau pentru ca nu-si pot face o casa, sau doar pentru ca nu au ce pune pe masa. Unii cred ca se pot imbogati peste noapte. Dar nu e asa. Pentru majoritatea nu e asa. Isi creeaza false scuze sau motive doar pentru ca se simt nefericiti si cred ca intr-o alta tara pot gasi fericirea.

Majoritatea privesc cum altii au reusit, nestiind sacrificiile pe care le-au depus si privind doar ceea ce pare a fi. Nimeni nu se gandeste ca de fapt nu poti culege doar roadele fara sacrificii. Dar ajung apoi sa faca sacrificii fara a culege roade. Ajung sa fie cu adevarat nefericiti.

Multi cred ca tara e de vina, dar nimeni nu se gandeste ca tara este ceea ce suntem noi de fapt, asa cum suntem noi. Nu doar romanii emigreaza. In toata lumea sunt probleme. Aceleasi sau altele. Mai mici sau mai mari. Si altii se gandesc la o schimbare de peisaj. Si altii emigreaza.

Multi vor o schimbare si habar nu au de ce o vor. Sa fie dintr-o prea mare plictiseala?!! Ma gandesc la oportunitatea schimbarii, cum ca ar trebui sa o imbratisam, fiind ea insasi o cale. Dar asta nu inseamna provocarea schimbarii. Eu insami am vrut sa schimb tot in viata mea. Si am schimbat serviciul, casa, vecinii, oamenii care imi erau aproape cu altii, am schimbat iubitul. Am schimbat tara. Si sunt fericita sau mai fericita? 

Pana la urma ce ne face fericiti? Prima ninsoare in toiul iernii? Sau poate primii ghiocei primavara? O mangaiere sincera, sau poate o vorba buna? Propriul copil in fiecare zi aproape sau poate iubitul care in fiecare seara se intoarce acasa si te priveste cu ochi blanzi? 

.....................................................................................................

Nu ne face fericiti o alta tara. Nicaieri nu este ca la tine acasa si alaturi de cei dragi. Nu m-as mai intoarce in Romania, dar daca as putea sa aleg inca o data, nu as mai pleca... E ca un fel de fuga. Cand simti ca nu mai merge inchizi si ai plecat. 

Am constientizat ca nu locul ne face fericiti. Ci acceptarea a ceea ce suntem, puterea de a merge mai departe, libertatea de a alege, dar si puterea de a ne accepta propriile greseli. Ne face fericiti speranta, privirea mereu senina, si nu un cont in banca si o masina in propria parcare.

Ai vazut cat de fericiti sunt copiii??? Oare de ce?!!

Da, sunt fericita. Si nu pentru ca m-am mutat. Sunt fericita pentru ca ma cunosc, si pentru ca am inteles ca viata nu poate fi mereu roz. Sunt fericita pentru ca imi cunosc greselile si stiu ca zilele din urma nu se vor mai intoarce. Dar ce nevoie mai am de ele cand stiu ca maine imi pot indeplini visurile?!!

Nu mai cauta departe, cauta in tine!!!! Tu singur ai toate raspunsurile.