In cautarea FERICIRII

"Chi non si ritiene felicissimo è infelice, anche se è padrone del mondo." (Lucio Anneo Seneca)

Toti cautam fericirea. Nu suntem in stare sa o definim, dar o cautam. Zi de zi, o intreaga viata.

Multi romani au plecat si inca mai pleaca din Romania. Eu m-am mutat intr-o alta tara. Si nu mi-a cerut-o nimeni. 

Ai spune ca pleaca pentru ca nu isi pot creste copiii, sau pentru ca nu-si pot face o casa, sau doar pentru ca nu au ce pune pe masa. Unii cred ca se pot imbogati peste noapte. Dar nu e asa. Pentru majoritatea nu e asa. Isi creeaza false scuze sau motive doar pentru ca se simt nefericiti si cred ca intr-o alta tara pot gasi fericirea.

Majoritatea privesc cum altii au reusit, nestiind sacrificiile pe care le-au depus si privind doar ceea ce pare a fi. Nimeni nu se gandeste ca de fapt nu poti culege doar roadele fara sacrificii. Dar ajung apoi sa faca sacrificii fara a culege roade. Ajung sa fie cu adevarat nefericiti.

Multi cred ca tara e de vina, dar nimeni nu se gandeste ca tara este ceea ce suntem noi de fapt, asa cum suntem noi. Nu doar romanii emigreaza. In toata lumea sunt probleme. Aceleasi sau altele. Mai mici sau mai mari. Si altii se gandesc la o schimbare de peisaj. Si altii emigreaza.

Multi vor o schimbare si habar nu au de ce o vor. Sa fie dintr-o prea mare plictiseala?!! Ma gandesc la oportunitatea schimbarii, cum ca ar trebui sa o imbratisam, fiind ea insasi o cale. Dar asta nu inseamna provocarea schimbarii. Eu insami am vrut sa schimb tot in viata mea. Si am schimbat serviciul, casa, vecinii, oamenii care imi erau aproape cu altii, am schimbat iubitul. Am schimbat tara. Si sunt fericita sau mai fericita? 

Pana la urma ce ne face fericiti? Prima ninsoare in toiul iernii? Sau poate primii ghiocei primavara? O mangaiere sincera, sau poate o vorba buna? Propriul copil in fiecare zi aproape sau poate iubitul care in fiecare seara se intoarce acasa si te priveste cu ochi blanzi? 

.....................................................................................................

Nu ne face fericiti o alta tara. Nicaieri nu este ca la tine acasa si alaturi de cei dragi. Nu m-as mai intoarce in Romania, dar daca as putea sa aleg inca o data, nu as mai pleca... E ca un fel de fuga. Cand simti ca nu mai merge inchizi si ai plecat. 

Am constientizat ca nu locul ne face fericiti. Ci acceptarea a ceea ce suntem, puterea de a merge mai departe, libertatea de a alege, dar si puterea de a ne accepta propriile greseli. Ne face fericiti speranta, privirea mereu senina, si nu un cont in banca si o masina in propria parcare.

Ai vazut cat de fericiti sunt copiii??? Oare de ce?!!

Da, sunt fericita. Si nu pentru ca m-am mutat. Sunt fericita pentru ca ma cunosc, si pentru ca am inteles ca viata nu poate fi mereu roz. Sunt fericita pentru ca imi cunosc greselile si stiu ca zilele din urma nu se vor mai intoarce. Dar ce nevoie mai am de ele cand stiu ca maine imi pot indeplini visurile?!!

Nu mai cauta departe, cauta in tine!!!! Tu singur ai toate raspunsurile.

Just Be YOU!!!!

Dupa toate cate am experimentat, imi dau seama ca nu te poti baza pe nimic. Viata iti poate oferi orice, numai certitudine nu.

Nu exista nicio regula, niciun tipar sau model de copiat. Doar haos. Este o jungla. Una poluata si mai periculoasa decat am vrea sa credem.

Rutina ne da falsa senzatie ca timpul sta in loc. Si dupa ani ne oprim pentru cateva clipe. Incercam sa derulam, sa meditam. Unii o fac, altii renunta.

Renunta pentru ca incep sa se intrebe unde s-au scurs anii. Renunta pentru ca incep sa-si compare experientele cu ale vecinului, cu ale colegului, cu ale prietenului....

Vietile oamenilor nu pot fi comparate. Si nici realizarile. Si nici esecurile. Da, unul si-a cladit o cariera de succes, altul si-a facut o familie frumoasa, un altul si-a dedicat viata altora sau intregii omeniri, unul a ales singuratatea, unii le-au facut pe toate si altii isi spun ca au ratat tot.

Cine decide asta? Cine spune care e calea spre implinire? Societatea? Anturajul sau familia? Cine decide pentru fiecare in parte?

Nu ne putem compara intre noi. Avem doar datoria de a ne gasi echilibrul, de a ne cunoaste. Abia atunci am reusi sa dam altora din ceea ce suntem. Pentru ca fiecare are un loc. Trebuie doar sa si-l defineasca.

Nu exista modele de urmat... Fiecare are datoria sa-si creeze propriul model, unica sa viata. De asta luptam pentru libertate. Si totusi nimeni nu vorbeste cu adevarat despre libertatea crearii propriului model de viata.

Pana la urma asta ne face cu adevarat fericiti... libertatea de a fi noi in orice simplu moment.

Caci atatea comparatii pot fi un impuls pentru a face mai mult, dar in acelasi timp un pas catre ideea de esec si un bun motiv pentru depresia milioanelor de oameni.

Sa spunem stop incercarii de a fi ceea ce nu suntem si un start autocunoasterii si realizarii individuale asa cum o intelege fiecare pentru el insusi!!!

Si am sa dau exemplul cel mai banal.... daca menirea mea ca femeie este sa dau nastere copiilor, dar in acelasi timp corpul meu nu reuseste sa duca o sarcina, pot spune eu sau oricine altcineva ca sunt o ratata?

Just stop a moment and think! 

Puterea unei alegeri

Cum facem sa luam o decizie sau alta? Analizam? Ce? Momentul? Ziua de maine? Anii de dupa?

Nu reusim sa intelegem greutatea unei alegeri. Nu reusim sa intelegem greutatea luarii aceleiasi decizii  in mod repetat.

Uneori nu ne pasa, alteori credem ca stim ce va urma. Dar sunt atatea lucruri pe care nu le putem intelege...

Indiferent ce am facut, am incercat sa raman eu. Pentru ca nu cred in schimbarea profunda a omului. Cred insa in schimbarea modului de a actiona sau reactiona. Si daca cele doua sunt in sintonie, exista si echilibru. Mai ales interior. Asa cum nu poti impune nimanui sa reactioneze intr-un anumit mod. Pentru ca s-ar pierde el, el cel real, in totalul faptelor sale. Si ce e mai dureros, nici macar n-ar observa.

Am fost intotdeauna libera. Rar mi s-a impus ceva din afara. Dar cred ca omul are nevoie de limite bine trasate din exterior. Sau poate nu limite, ci mai degraba de un ghid de viata. Asa ca mi le-am trasat singura. Ca le-am trasat unde trebuia sau nu....habar nu am.

O buna bucata de vreme am invatat sa actionez si sa aleg altfel decat as fi ales eu cu toata inima. Pentru ca am putut. Pentru ca a fost cineva care sa-mi repete la nesfarsit "fa-o!". Pentru ca atunci nu am inteles puterea unei alegeri. Si n-am inteles-o multa vreme. In realitate, nu s-a intamplat nimic. Dar niste rotite pe undeva s-au invartit in tot acest timp. M-am trezit intr-o zi straina de mine. Si dureros a fost cand am realizat ca in toata aceasta perioada am fost cu adevarat straina de mine. E ca si cum ar fi actionat altcineva in locul meu. Cred ca e ca dupa un drog luat pentru o lunga perioada de timp...

Si azi sunt aici constientizand toate astea. Sunt aceeasi de acum 10-12 ani. Reusesc sa simt la fel si sa ma bazez pe ceea ce simt. Dar ceva ma face sa nu mai actionez asa cum simt. E ca si cum as avea o malformatie. Ceva ma opreste. Caci am vazut ca se poate si altfel. Caci m-am obisnuit altfel.

E ca si cum ti-ai schimba job-ul. Ai vrea sa faci altceva pentru ca-ti place, dar n-ai mai facut de multa vreme sau poate niciodata. Si totusi e ceea ce ai visat toata viata. Dar nu e asa ca ar fi greu? You need some help!

Pana la urma, nu e atat de greu pe cat pare a lua o decizie, ci mai ales a intelege ce va face din tine acea alegere.

Sei fortunata!!!!

Te-ai intrebat vreodata daca esti norocos sau in ce masura iti bate norocul la usa? Ti-ai spus de multe ori ca mereu pierzi sau ca te ocoleste norocul sau ca esti ghinionist? Cred ca da. Eu am facut asta de multe ori. Nu am castigat niciodata la o promotie sau ceva de genul. Nu sunt o impatimita, dar mi-am incercat norocul.
Norocul.... il cautam zilnic din momentul in care ne trezim dimineata si pana seara cand ne intoarcem la somn, il cautam si in somn... Norocul este numele pe care il dam vietii insasi. Iti doresti sa ai norocul sa auzi telefonul dimineata, sa nu intarzii la serviciu, sa ai o zi buna, sa nu te doara capul, sa nu te certi cu seful, sau cu un client sau cu iubitul/iubita, iti doresti sa nu versi cafeaua pe camasa cea alba sau poate sa gasesti un loc in parcarea mereu aglomerata.... iti doresti sa dormi bine, sa nu visezi urat, sa nu te trezesti peste noapte...
Mereu cautam norocul.
Am spus mereu ca sunt ghinionista. Chiar mereu. Doua cuvinte mi-au schimbat efectiv perceptia asupra norocului. Doar doua cuvinte. Cautam ceva intr-un supermarket, dimineata fiind, intreb o angajata si dupa ce cauta bine o aud spunand: "sei fortunata" (esti norocoasa). M-a pus pe ganduri.
Toti auzim cuvintele astea, evident nu zilnic, dar toti suntem norocosi si toti avem parte si de ghinioane mai mari sau mai mici. Dupa cum se spune - castigi pe o parte si dai pe alta sau ca roata se intoarce sau ca Dumnezeu nu-ti da mai mult decat poti duce.
Nu exista noroc si ghinion. Nu exista oameni norocosi si oameni ghinionisti. Exista doar viata si intamplarile care dau forma si sens vietii. Exista echilibru.
Nu-i asa ca ne-am plictisi daca n-ar fi obstacole? Si nu am ajunge in prag de nebunie daca totul ar fi absolut roz?
Suntem norocosi cu totii pentru ca suntem aici vii si avem inca posibilitatea de a identifica si de a crea oportunitati.

A spune sau a nu spune?

A spune ce simtim sau a nu spune? E greu de spus...
E greu sa-ti gasesti curajul de a spune ce simti, ce crezi asa dintr-o data. E greu sa-ti faci ordine in ganduri si mai ales sa decizi. Si crezi ca nu vei spune niciodata, desi simti mereu nevoia de a spune. Dar stii ca nu trebuie sa spui...
Si te trezesti dintr-o data spunand, cu voce tare, ceea ce simti, nestiind daca te vei face auzit, sau inteles, sau macar privit... Si te trezesti spunand lucruri pe care nu credeai ca le vei spune vreodata. Te simti usurat, nu-i asa? Si totusi vinovat. Vinovat fata de tine mai ales. Doar ti-ai spus ca nu vei scoate un cuvant. Dar o spui intr-un alt mod, in modul tau, sperand ca nu vei fi inteles pe deplin. Si totusi iti doresti sa te faci inteles...
Ai spus oare persoanei care trebuie? Ai spus-o cum trebuie? Ce mai lipsea?
Nu lipseste nimic. Trebuia sa te faci auzit tie insuti. Atat!
Te-ai gandit la tine si doar la usurinta pe care ai fi putut-o avea dupa ce ai fi avut spus.
Nu te-ai gandit la cel caruia aveai sa-i spui. Nu te-ai gandit la cum va primi cele spuse, daca este sau nu pregatit, daca e ceea ce ii trebuie sau vrea sa auda sau daca doar are nevoie de asta. Nu te-ai gandit la ce reactie ar putea avea pentru ca tu nu vroiai nicio reactie.
Nu te-ai gandit daca e bine, daca trebuie...
In lumea gandurile totul pare altfel, simtim altfel, vedem altfel, iubim altfel. As putea spune mai frumos.
Dar suntem guvernati de tot ce este fizic si de ceea ce generam prin cele spuse sau gandite de noi...
As vrea sa ma pot face inteleasa, nu reusesc sa explic mai bine de atat.
Stiu, in schimb, ca am spus si eu, negandindu-ma decat la mine, cuvinte pe care celalalt nu stiu daca ar fi vrut sa le auda. Imi pare rau!
Am inteles acum. Nu suntem pregatiti sa auzim mereu, chiar daca sunt doar cuvinte frumoase.