"Dedicatie"

Eu nu am inteles. Imi simt handicapul. Gandesc prea mult lucruri pe care altii nici nu le intuiesc. Ma ratacesc in acest labirint tesut chiar de mine. Eu nu mai inteleg nimic din vorbele si faptele tale. In mintea mea te contrazici. Imi pari dual. Eu nu ma inteleg pe mine, desi tot timpul ma observ. Ma vad prin ochii altora si parca sunt o alta persoana decat cea care ma simt. Ei ma percep diferit. Sa fi creat eu oare aceasta diversiune. Un prieten imi repeta necontenit sa ma schimb. Nu afisez decat refuzul. De ce m-as schimba? Cu ce sunt altii mai buni decat mine pentru a le urma eu calea? Imi e prieten cel care-mi impune? Cat de prieten? In fond m-a acceptat asa cum sunt cand mi-a devenit prieten. Eu ma plac. Imi place schimbarea. Imi place shimbarea fireasca, produsa de timp si experiente. Nu-mi plac regulile si etichetele. Tocmai de asta am ales sa iubesc ce nu cunosc. Am evitat eticheta, sablonul, ratiunea. E sentimentul pur. Ii dedic aceasta muzica. In mod sigur i-ar placea. Nu pentru ca-mi place mie. Ci pentru ca stiu. Asculta numai si lasa-te purtat in lumea creata de muzica...

Something about Love

Ce straniu e totul! Si ce intorsaturi poate lua viata!

De cate ori nu mi-am spus ca ceva nu exista sau e imposibil...ca apoi tocmai mie sa mi se intample.

Dragoste la prima vedere. Nu doar scanteie. Niciodata nu am crezut ca se poate intampla. Poate doar in filme, dar stim cu totii ca realitatea e alta.

Well....am simtit-o pe pielea mea. Mult prea intens, mult prea puternic, si unic, si complex... M-am simtit coplesita, in extaz. Am simtit durerea si extazul in acelasi timp. Am simtit cum tot trecutul meu se sterge si renasc. M-am simtit deasupra lumii, deasupra tuturor.

Apoi am simtit o liniste deplina, implinire, realizare, multumire si impacare cu mine si cu tot ce e in afara mea.

M-am abandonat simtirii si am vrut sa nu renunt niciodata la ce am simtit.

Si nu renunt. Inca mai simt. Inca imi mai place sa simt. Inca realizez ca va ramane doar un sentiment puternic, care m-a schimbat total. Stiu ca intr-o zi nu voi mai simti, dar va ramane amintirea simtirii, vor ramane toate schimbarile pe care iubirea le-a adus.

Habar nu am cine e. Nu il cunosc si poate nu-l voi cunoaste niciodata, dar ii multumesc din suflet pentru ceea ce am simtit si-i sunt recunoscatoare si ii doresc sa poata simti candva macar jumatate din ce am simtit eu.

Si desi mi-as fi dorit mai mult decat un sentiment, imi e de ajuns acesta. Ma face unica.

Dragostea noastra cea de toate zilele

Cu totii am vazut atatea filme romantice, care ne-au prezentat atatea situatii inedite, care acum sunt doar un cliseu.

Cu totii am vrut sa credem in dragostea sincera, reala, absoluta, care te goleste de tot ce e negru in sufletul tau si care iti infloreste fiecare urma de simtire sincera.

Cu totii ne-am lasat purtati de valul dragostei fata de mama, cand am facut primii pasi, fata de colegul/colega din banca de la fereastra, in adolescenta.

Cu totii am suspinat din pricina unui zambet sau a unei priviri aruncate de subiectul iubirii noastre altcuiva.

Si cu totii am uitat sa mai iubim. Dar am invatat sa simulam dragostea si am invatat sa repetam gesturile pe care le-ar face un indragostit in toata nebunia lui.

E pretul pe care timpul ni-l cere sau ni-l ia.

Sub masca romantismului interpretat dupa scenele de film, se ascund multi indivizi, care pretind dragostea. Si daca nu mai putem iubi, sustinem ca o facem, aratam ca o facem, creand atmosfera propice dezvoltarii unei idile, traduse simplu prin aventura.

Si te-as intreba, daca ai avea curajul sa-mi raspunzi fara ocolisuri... preferi sa te iubesc sau ti-e suficienta simularea ce vine la pachet cu superficialitatea, minciuna, ipocrizia?...

Marele NU

Ma simt ca o caricatura a fiintei umane. Si ma privesc din toate unghiurile. Desi tarziu, constat ca nu-mi place. Mereu am crezut ca ma iubesc. Sau mi-am indus aceasta stare. Dar asta e tot ceea ce pot face pentru persoana iubita? Nu sunt prea frumoasa. Dar nici urata. Nu am atins perfectiunea in nici un sens. Nu sunt desteapta, si totusi nici mediocra. De multe ori am vazut o sclipire in mine, iar acum paleste... Am avut senzatia ca sunt o persoana buna, sufletista, dar observ ca sunt chiar rautacioasa, daca nu...rea. Poate prea mult negativism a intarit aceasta latura. Sunt prea visatoare, desi optimismul nu este una din calitatile mele. Nu ma aflu la nici o extrema , dar nici pe undeva la mijloc nu ma regasesc. Nu sunt nici prea feminina, prea delicata si nici nu atrag atentia in mod deosebit, dar nici brutala sau masculina nu sunt. Ma vedeam totusi ca fiind o persoana obisnuita, normala. Ma tem ca nu ma pot incadra nicaieri. Si nu ca asta m-ar face o persoana deosebita sau speciala. Nu... Nu sunt nici asa. De multe ori m-am vazut puternica, si totusi nu sunt. Dar nici slaba. Ascult de multe ori critici la adresa mea. Critici marunte. Si totusi sunt critici. Si le ascult, dar tot nu invat nimic... M-am indragostit de persoana nepotrivita. Nu as putea ajunge niciodata pana la el. Dar nici mai jos nu pot privi. Nu pot obtine mai mult, dar ma tem ca nici nu ma multumesc cu putin.
Si sunt o femeie nefericita, desi nu pot defini fericirea. Si mare curaj ca am reusit sa fac public acest lucru. Nu sunt nici curajoasa, dar nici fricoasa. Nu-mi place monotonia, dar ma tem de risc. Mi-e teama ca nu e nimic care sa ma poata caracteriza asa cum sunt, care sa ma defineasca.
Observ cum am scris atatia "nu". Poate eu insami sunt un mare NU. si poate ca asta e singurul care ar reusi sa ma evidentieze cumva, desi de multe ori spun "da".
Dar mai conteaza ce rostesc?

Cine face diferenta?

Si daca timpul imi recunoaste schimbarea si mi-o impregneaza in orice gest marunt... revin la acelasi template de inceput. Nu am intotdeauna suficiente posibilitati sau poate viziunea mea e limitata... si ma intorc. Poate nu in acelasi punct, dar cine face diferenta? Ciudat este ca, desi se spune ca fiecare iubire e unica in felul ei, fiorii pe care ti-i ofera sunt la fel de puternici ca la 16 ani. Aceiasi fluturasi care nu-si gasesc locul. Acum doar ii poti dirija. Acum iti poti controla o parte din gesturi sau vorbe. Acum poti mima indiferenta. Dar cine vrea sa vada o poate face. Dar cine face diferenta? Sau cine flutura steguletul alb in bataliile din sufletul tau razvratit, contrariat? Si cand pur si simplu vrei sa-ti refuzi orice placere sau poate chin, o faci dand vina pe moment...e doar o senzatie de moment. Asa moment, incat se tot repeta... si din ce in ce mai puternic. si totusi... cine mai face diferenta?
Ma zbat intre ceea ce simt si ceea ce pot. O limita impusa de mine si strajuita de atatea reguli.
O limita peste care nu cred ca voi trece.

24

Incerc sa-mi dau seama ce as putea sa scriu... trist este ca nu am nimic de spus. Nu acum.
Am o stare de apatie cred, si as spune multe, dar nu reusesc sa le strang intr-un manunchi de cuvinte.
Incerc sa-mi fac o lista cu 24 de lucruri pe care mi le-as dori pentru mine.
24 de ganduri.
24 de zambete.
24 de imbratisari pe care mi le-as oferi in fiecare clipa.
Sa-mi ofer cate o imbratisare cand reusesc sa realizez un lucru pe care mi-l doresc, pana la 24.
Si apoi ce?
Apoi voi cauta un alt numar.
24 de lovituri tot pentru mine, pe care sa mi le ofer de cate ori ma departez de mine. 24 de palme pentru fiecare moment cand nu ma mai iubesc.
...
Sunt linistita si vreau sa-ti transmit aceasta stare, impreuna cu simplele urari de bine pentru sarbatorile ce se apropie.
Nu am facut cozonac, dar in mod sigur voi papa la cea mai dorita masa.
Un pup dulce care sa-ti intampine surasul si 24 de amintiri placute...toate de Sfintele Paste!

To say good-bye

A intra intr-o relatie - orice fel de relatie - este simplu, atat timp cat simti o oarecare atractie fata de cealalta persoana.
A intretine o relatie presupune multa munca, multa dedicare si multa atentie.
Si a pune capat... poate fi de la foarte usor la foarte dificil. Depinde cat de mult te-ai implicat, depinde cat de mult iti pasa de acea persoana si mai depinde cu ce pleci... in suflet, in minte, in privire.
Nu mi-am propus sa povestesc cum e sa pleci cand celalalt o cere. Voi vorbi despre plecarea datorata tie. Cand tu o ceri, fara ca celalalt sa fi gresit din punctul tau de vedere.
Cum e sa pleci cand pur si simplu nu mai vrei sa stai, cand pur si simplu nu te mai simti confortabil, cand parca nu mai ai sau nu mai simti ce povesti. Cum e sa pleci cand drumul celuilalt nu te mai atrage...
Si daca acel partener care ti-a intalnit candva mana si ti-a intretinut surasul cand tu ai dorit-o e la fel de inocent in fata ta ca la primul fior... devine tot mai greu.
Si ai sa-i propui prea propusa amicitie, si-ai sa-i promiti ca va veti mai vedea, si - partea care imi place - ii vei sopti ca nu a gresit cu nimic si ca tu ai fi singurul vinovat, si inlauntrul tau vei simti treptat ca toate intalnirile cu acea persoana, acum amic/a, nu te mai binedispun, ba mai mult vei evita.
Si vei avea senzatia ca fiecare intrebare, sau fiecare telefon, sau fiecare chemare te distanteaza tot mai mult. Pentru ca tu vezi clar ca nu e tocmai amicitia pe care ti-ai dorit-o, si nu vrei sa ranesti sau poate nu-ti pasa.
El/ea suna, se da ingrijorat/a, dar tu nu vrei sa se ingrijoreze. Iti poti purta si singur de grija. Ai viata ta, vrei sa o continui ca si cum...n-ar fi fost nimic. Nu e nimic!
Si cum ai putea spune sa te lase in liniste, sa nu te mai cheme, cand ii vezi fiecare privire cercetatoare si fiecare cuvant care ar vrea parca sa te pedepseasca?
Si poate nu-ti dai seama, dar te afisezi cu un soi de indiferenta pe care celalalt o simte inzecit. Si doare.
Nu e vina ta.
Nu e nici vina celuilalt.
Cam asta simtim cu totii la un moment dat. Distanta.
Nu vrem sa ranim. Dar nici nu vream sa caram cu noi toate sentimentele celuilalt, cand nu sunt si ale noastre.
...

Distorsiune...

Ce am observat... nu acum. Poate dintotdeauna. Majoritatea oamenilor prefera sa spuna ce le-ar placea. Ce le-ar placea sa auda, sa simta, sa gandeasca, sa aiba... Ceea ce si-ar dori ei pentru ei. Si daca nu au... doresc ca ceilalti sa stie ca au.
Un alt mod de a ascunde.
Si se lasa acaparati de ceea ce ei insusi spun, astfel ajungand sa se amageasca. Chiar ei ajung sa creda ca au. Poate daca am ajunge sa ii cunoastem mai bine...Sau poate daca ei ar ajunge sa se cunoasca mai bine...Si in loc sa spuna ca au ceea ce nu au, mai degraba sa simta ceea ce si-ar dori...Poate ar avea. Cine stie?
Dar cu totii am realizat ca de multe ori adevarul impartasit iti poate face rau. Si ne-am dezvoltat aceasta capacitate de autoaparare, pe care fiecare o foloseste cu ce mijloace are.
Distorsiune...Si celalalt va crede oricum ceea ce i-ar placea sa creada.
Dau o noua forma adevarului rostit. Forma pe care eu o doresc. Si iti impartasesc ceea ce mi-as dori ca tu sa auzi. Iar tu vei crede, pentru ca eu nu doresc ca tu sa crezi altceva. Si voi face ca acest lucru sa se intample. Dar inainte de toate...eu voi crede; si voi simti, si voi gandi...
Voi fi totuna cu ceea ce rostesc.
Sta in puterea mea!!!

To Let You Down...To Wanna Let You Down

De cate ori nu am avut parte de bucurii...
Si de cate ori, fiecare dintre noi, nu s-a bucurat de clipe placute, prieteni, zambete...
Si de cate ori nu ne-am intristat pentru ca nu am primit ceea ce am fi dorit sa primim?
Si de cate ori nu am pierdut prieteni pentru ca nu s-au potrivit asteptarilor noastre la un moment dat, fara a mai incerca sa-i recastigam...De fiecare data am dat vina pe ei, pentru ca au facut altceva decat am dorit, fara a realiza de fapt ca noi am gresit, prin asteptarea unor lucruri independente de ei...
De fiecare data dam vina pe ceilalti cand ceva decurge altfel.
Eu vreau sa zambesti la glumele mele...
Eu vreau sa ma imbratisezi cand simt eu nevoia...
Eu vreau sa pleci cand ma plictisesc...
Dar eu nu vreau sa spun cand simt toate astea...Vreau doar ca tu sa intuiesti. Poti face asta?
Poti anticipa nevoile si dorintele mele? Poti sa nu am dezamagesti?
Poti sa-ti dai seama ca eu nu te-am dezamagit niciodata? Ca de fapt tu singur te-ai dezamagit prin asteptarile tale?
Ai putut tu, oare, vreodata, sa intelegi ca nu pot face mai mult decat am facut, sau nu vreau sa fac mai mult decat am facut?
Prin ce te-am dezamagit?
Te-ai dezamagit singur, pentru ca n-ai stiut ce sa ceri. Si n-ai stiut ce sa astepti.
Nu este vina mea ca tu ma vrei intr-un fel anume.
Cred sincer ca nimeni nu ne poate dezamagi. Noi singuri ne dezamagim, pentru ca asteptam prea mult sau prea putin, tinand cont doar de propriile valori, si propria educatie, si propria experienta.
Nu stim sa-l vedem pe celalalt asa cum e el, ci asa cum am vrea noi sa fie.
Ni se intampla de multe ori ca persoane abia stiute, nu cunoscute, sa ne dezamageasca...Oare asa sa fie?
Nimeni nu ne ia nimic, noi singuri refuzam sa vedem dincolo de ce credem ca ni se infatiseaza. Noi singuri ii mutilam pe ceilalti si ne mutilam si pe noi, prin putinele idei fixe pe care ni le formam.
Nimeni nu m-a dezamagit niciodata; doar eu am facut-o, in nenumarate feluri.
...

Zece intamplari...

Cand cineva pleaca...ia cu el tot ce a adus. La asta ne gandim. Numai la asta. Caci egoismul nostru nu ne permite sa privim dincolo de noi si sa vedem ca pentru celalalt poate e mai bine sa plece.
Nu. Nu putem accepta ca suntem "parasiti". Si nu putem accepta ca celalalt sa aleaga altceva decat ne-am invatat noi sa credem ca i-ar fi de ajuns. Si...suntem egoisti.
Senzatia aceasta am avut-o si eu azi. Si mi-a luat putin timp pana sa realizez ca, de fapt, alegerea era buna. Era buna pentru acea persoana. Implicit trebuie sa fie buna si pentru mine, si pentru cei implicati.
De fapt nu ia nimic, ne lasa tot ce a adus, ne lasa o amintire, o imagine, o experienta.
Si in loc sa spun...ne pare rau ca pleci, aleg sa spun orice altceva. Poate "multa bafta!", sau poate "te mai asteptam pe la noi!", sau un zambet cald ar putea fi suficient.

Si de cate ori nu am plecat si noi? Oare am uitat cat e de greu sa pleci? Si cat e de greu sa privesti in urma? De ce i-am ingreuna plecarea?

Imi las zambetul in voia licaririi noii pareri despre plecari; despre sfarsituri si inceputuri; despre reveniri...
Imi las zambetul sa te calauzeasca in urmatoarea parte a drumului, si adierea sa sa te atinga in toate clipele cand iti vei aminti de noi, cei pe care tu i-ai indrumat atata vreme.

Si sarbatorile...

Goana dupa sarbatori...goana dupa cadouri...Aici ai optiuni, aici trebuie sa alegi.
Alegi cui ii faci cadou, cui nu-i faci...Ca orice alegere, presupune si renuntari. Alegi ce sa oferi, ce sa nu oferi. E oare mai simplu sa elimini?
Alegi cu cine sa-ti petreci sarbatorile. Alegi cu cine sa nu ti le petreci. Alegi la cine sa te gandesti in acele mommente, si nu e intotdeauna una din persoanele de langa tine... Alegi in fiecare zi. Dar ne-am obisnuit sa amplificam totul in preajma sarbatorilor.
Alegi cui ii urezi "La Multi Ani". Uneori ceilalti aleg pentru tine, desi parca in acele momente ai uitat tot ce a fost si nu ti-a placut.
Dar parca toate frustrarile, toate lipsurile si totodata toate bucuriile se aduna laolalta in acele momente.
Mi-am constientizat fiecare sentiment in parte si cred ca, cel putin pentru un moment, n-am mai simtit.
Am ales si eu, ca toti ceilalti. Mi-am dat seama apoi ca puteam alege cu totul altceva...aveam ce.
Mi-am dat seama si de ce am ales asta. Toate neplacerile din timpul anului am incercat sa le indepartez in doar cateva zile. Mi-am dat seama si ca substitutul nu e totuna cu originalul. Dar eu stiam asta. Pe cine incercam oare sa mint?
Am urmat si eu ritualul...analiza anului ce a trecut, planuri pentru noul an. Foarte sumar. M-am intrebat de ce o fac...Si...doar pentru ca asa se face si doar pentru ca am incercat sa simt cumva din spiritul clopoteilor ce au incetat sa se auda.
Adevarul e ca am ales sa nu fac nimic deosebit in acea seara. Fara pareri de rau...doar o imensa bucurie ca a trecut. Nu ca a mai trecut un an, ci ca a trecut acea noapte dintre ani.
Cred ca imi plac rezultatele si nu procesul prin care se ajunge la ele. Si poate prin asta pierd...apropo de filmul ala "Click".
Desi e cam tarziu, iti urez un "La Multi Ani!". Nu ma intreba daca il spun pentru ca trebuie spus. Si nu te simti ofensat daca nu e raspunsul pe care ti l-ai dorit.