Doar pentru inceput

Sunt multe lucruri urate in viata. Sunt multe lucruri frumoase. Ne agatam de vicii poate din lipsa acelui altceva. Sa fie dragostea un viciu? Sunt oameni dependenti de ea.
Sunt persoane speciale. Sunt si persoane comune. Ce ma face sa fiu speciala sau poate sa nu fiu? Poate inocenta necontrolata, poate zambetu-mi razlet, poate o privire indrazneata sau poate doar un vis ce-mi flutura in incruntarea-mi de a nu-l observa...Poate chiar fiecare simtamant care ma trezeste din amorteala si care ma arunca intr-un nor imens de incertitudine, de disperare, de neliniste. Si aici clachez. Urmand regula repetarii greselilor trecute, urmez acelasi tipar la nesfarsit. Pana intr-o zi. Renunt la ce e frumos, la mine, la cel de langa mine care, de altfel, m-ar lumina. Renunt la tot, dar numai la speranta idealului etern nu. Speranta ce o alimentez...Tocmai atunci cand devine real...o uit si ma vad doar pe mine si marea de oameni neputinciosi in fata lumii, si totul e concret, real, dar aceasta realitate e zbarcita, si e rece, si nepasatoare, si uituca. Caci mi-a uitat toate sperantele croite cu aceeasi sclipire, si munca, si rabdare.